Scriitorul și eseistul Ioan F. Pop, autor a treisprezece cărți de poezie, filosofie, jurnal, studii, eseuri și cogitațiuni, apreciate de critica de specialitate, prezență activă în revuistica românească, își va lansa, la Zalău, noua sa carte, „Texte de trecut (in)existența”, apărută în colecția Eseu a Editurii Ratio et Revelatio, Oradea, 2026, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Evenimentul va avea loc joi, 24 septembrie 2026, de la ora 17, în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Moderatorul evenimentului va fi scriitorul și jurnalistul Daniel Săuca, manager al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
„Scrisul fragmentar oferă posibilitatea de a începe totul şi a nu sfîrşi nimic, tocmai pentru a cuprinde în concomitenţa sa începutul şi sfîrşitul, realul şi imaginarul, libertatea totală şi riscul absolut. Context în care textele de trecut (in)existenţa nu vizează vreo formă iluzorie de posteritate, ci doar non-existentul care se cuibăreşte uneori în propria existenţă. Golul care lasă vremelnic viaţa pustie, punînd-o la dispoziţia hazardului, a unei temporalităţi anihilante. Tensiunea care se naşte între existent şi inexistent, între relativ şi absolut, între viaţă şi moarte. Acel minus de fiinţă care mă face să rătăcesc tot mai des în nonsensul existării, într-o spaţialitate amorfă. Faptul că aceste inexistenţe pot fi «trecute» pe puntea îngustă a unor texte poetologice şi excogitaţiuni filosofice reprezintă farmecul şi dramatismul aventurii numite viaţă. Scrisul şi existenţa – două aventuri care se pot întîlni chiar pe trecerea care le desparte în cuvinte şi tăceri. Acolo unde sfîrşitul nu mai poate începe nimic”, afirmă, referitor la recenta sa carte, scriitorul Ioan F. Pop.
Referinţe critice:
„Adoptînd postura unui inadaptat analitic la mediul epocal, autorul ne înfățișează punctual decepțiile d-sale într-un melanj de scurte eseuri ce tind a deveni însemnări de jurnal și invers. Conexiunilor logice le atribuie mereu dubluri emoționale cu amplificată rezonanță… N-avem impresia că l-am putea socoti pe Ioan F. Pop, după cum s-a presupus, un epigon al lui Cioran. O specială intensitate a discursului d-sale, un patetism personal pus în joc îl decupează drept o variantă distinctă a existențialismului în sfera căruia sunt cu putință și alte raportări. Fragmentarismul în cauză reprezintă o depoziție a unei vieți morale scrupulos urmărite. Între frenezia negației și (totuși) perseverența scrisului, Ioan F. Pop caută a se înălța recuperator din «propriile dărîmături interioare». Autenticitatea trăirii în individuație îl salvează. «Pierzaniei» i se poate opune experiența unei crize abordate la sursă. Străduindu-se a se reechilibra, autorul orădean își asumă «propedeutica unor eșecuri», «sapiențialitatea unor ratări», «moartea și neființa» care mai ponderează unele excese. Remarcabila eseistică de confesivă tăietură a lui Ioan F. Pop reclamă, aidoma poeziei, o participare solidară a cititorului de-o anume factură” (Gheorghe Grigurcu).
„Ajuns la vîrsta maturității sale de creație, Ioan F. Pop găsește timp și energie și pentru a se exersa în modalități noi de expresie. Consacrat ca poet, autor al mai multor cărți de versuri, remarcate de critică, dar și eseist, memorialist și, prin teza sa de doctorat despre Sf. Augustin, teolog/filosof, își dezvăluie cu fiecare carte o nouă valență a multiplului său talent. (…) Cartea apărută sub numele lui Ioan F. Pop este de natură să surprindă – atacă un gen de scris ce pare astăzi uitat… Mai cu seamă că Ioan F. Pop este suficient de inteligent, de abil în orice caz, să se închidă într-o formulă anevoie de decriptat. Fără îndoială, personalitatea intelectuală a lui Ioan F. Pop s-a format în marginea lecturilor hotărâtoare din filosofii pe care i-a frecventat. (…) Desigur, lecturi orientate în funcție de un anumit gust filosofic și un anume plan practic destul de precis, care vizează o linie de gândire ce poate fi urmărită de la cei antici – Platon, stoici, Sf. Augustin, la Pascal, până la acei gânditori care, venind în continuarea lui Hegel, un Schopenhauer, Kierkegaard, Nietzsche, Șestov sunt considerați de Karl Löwith în «De la Hegel la Nietzsche», drept linia existențialistă a gândirii secolului al XIX-lea. Desigur, linia urcă până în secolul al XX-lea, la Heidegger sau Cioran. Amprenta pe care toți aceștia au lăsat-o asupra modului de gândire dar și asupra stilului de expresie al lui Ioan F. Pop este hotărâtoare” (Vasile Muscă).
„Ioan F. Pop, autor cu un parcurs de cărturar jalonat atât de monografia sa despre Sf. Augustin, cât și de mai multe volume cu caracter eseistic și meditativ… cu o bună introducere în gândirea modernă, și-a turnat în formele prestigioase, pe care i le ținea la dispoziție orizontul spiritual occidental «pasta» propriei gândiri, a meditațiilor personale. Procedând astfel însă, Ioan F. Pop se încadrează, vrând-nevrând, într-o tradiție exigentă, căreia i se alătură și cealaltă, nu mai puțin impunătoare: a moraliștilor francezi. Fragmentele meditative ale lui Ioan F. Pop au darul de a întreține un mod al scrisului a cărui întrebuințare ar fi păcat să dispară la noi. Rod al întâlnirii dintre o fire reflexivă, interiorizată, și o formulă stilistică de factură succintă, specializată în fulgurații de gând ori sentiment și de notarea și dezbaterea acestora, solilocviul este precipitatul care oferă hrană oamenilor cultivați, pe care gândul abstract sau alonja metafizică nu îi resping. Ioan F. Pop nu pariază pe «extremismul» unei formule minimaliste lapidare, de tip aforistic. El își concepe micropartiturile mai aproape de elaborările lui Montaigne, fără a le da amploarea discursivă kierkegaardiană… asociindu-se ruminațiilor existențialiste ale anilor 1950-1960 ca un autentic și strict contemporan al lui Camus și Sartre” (Ovidiu Pecican).
Ioan F. Pop s-a născut la 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, judeţul Sălaj. A urmat școala primară în satul Fizeș, comuna Sâg, din acelaşi județ. Este licențiat în Teologie-Istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A obținut o diplomă de master și titlul de doctor în filosofie în cadrul aceleiași universități. A efectuat stagii de cercetare la Roma şi Paris. A fost muzeograf la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, fiind, pentru o perioadă, şi cadru didactic la Universitatea din Oradea. A publicat poeme, texte literare, studii şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în reviste străine. Este colaborator al revistei „Caiete Silvane” și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
