În cadrul Zilelor revistei „Caiete Silvane”, joi, 23 septembrie 2021, de la ora 16, în Sala „Porolissum” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj va avea loc o dublă lansare de carte a scriitorului orădean Ioan F. Pop: „Solilocvii inutile” (Editura „Caiete Silvane”) și „poemele umbrei” (Editura „Cartea Românească”).
„Un veritabil regal al multiplei insatisfacții o reprezintă «solilocviile» de care se atîrnă provocator adjectivul «inutile» ale lui Ioan F. Pop. Adoptînd postura unui inadaptat analitic la mediul epocal, autorul ne înfățișează punctual decepțiile d-sale într-un melanj de scurte eseuri ce tind a deveni însemnări de jurnal și invers. Conexiunilor logice le atribuie mereu dubluri emoționale cu amplificată rezonanță. (…) O specială intensitate a discursului d-sale, un patetism personal pus în joc îl decupează drept o variantă distinctă a existențialismului în sfera căruia sunt cu putință și alte raportări. Fragmentariumul în cauză reprezintă o depoziție a unei vieți morale scrupulos urmărite. (…) Remarcabila eseistică de confesivă tăietură a lui Ioan F. Pop reclamă, aidoma poeziei, o participare solidară a cititorului de-o anume factură”.
Gheorghe Grigurcu
„Umbra” – ale cărei poeme le transcrie aici Ioan F. Pop – este o umbră grea, de plumb, care strivește un peisaj expresionist, de apocalipsă asistată contemplativ, aproape cu detașare (marcată, voit ori ba, de poetica analogiei, de „ca”-ul îmblînzitor de angoase), dar desfășurată ca un film în care scribul s-a rătăcit și s-a pierdut. Astfel că, de fapt, el ajunge să trimită telegrame de la fața locului (…) anunțînd cum coboară, „ca niște reptile, orele care nu mai arată nimic”. Nu mai arată însă doar după ce și umbrele și cuvintele au fost urcate pe eșafod, după ce poetul a auzit tropotul „cu care nopțile calcă pe cadavrele zilei” și „ritmul tobelor ce bat ultimele alarme ale căderii timpurilor”. Această agonie o transcrie F. Pop, în versuri de somație, de parcă ar vorbi și el din Patmos și ar fi ultimul spectator al lumii, spectator devenit deopotrivă victimă și reporter. Versuri grele, supraîncărcate, sfidînd minimalismele cu forță vizionară și imaginație halucinatorie.
Al. Cistelecan
Solilocvii inutile conţine o serie de cogitaţiuni şi eseuri făcute pe marginea temelor fundamentale ale existenţei, reliefînd, într-o formă fragmentară, un mod personal de exegeză asupra unor concepte fundamentale cum sînt: viața, moartea, fenomenologia nimicului, prostia, avatarele credinței, temporalitatea, non-sensul existenţial, zădărnicia scrisului etc .
Am scris mai multe cărţi de poeme – cea mai recentă fiind poemele umbrei – pentru că nu am putut să scriu doar una singură, definitivă. Am scris din neputinţa de a condensa totul în golul unei singure propoziții, în plinătatea unei tăceri. Încercînd oarecum să uit poezia, constat că ea îşi anexează unele formulări, confiscă unele semnificații, abate traiectoria semantică inițială și schimbă structura fonemică a unor expresii. Se face stăpînă pe aproape toate încercările polisemice care bat timide în zarea unei file nescrise.
„Sinteza dintre poezie şi filosofie mi se pare a fi cel mai înalt produs spiritual, pentru că îmbină emoţia cu raţiunea, sentimentele cu logica, face legătura directă dintre inimă şi creier, dintre concept şi metaforă. Ele se strunesc reciproc chiar cu propriile limite şi ne-limite. Deşi nefilosofică, poezia pe care am scris-o face parte integrantă din «filosofia» mea”.
Ioan F. Pop
