În colecția „Eseu” a Editurii „Caiete Silvane” a apărut, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, volumul „Imaginarul evanghelic apocrif al jertfei hristice în romanul secolului XX”, ediția a II-a, revizuită, de profesoara Mihaela Călugăr. Prefața cărții este semnată de prof. univ. dr. Vasile Voia, iar postfață de conf. univ. dr. Diana Adamek.
„Studiul cu titlul «Imaginarul evanghelic apocrif al jertfei hristice în romanul secolului XX», realizat în și din perspectiva obiectivelor și metodelor literaturii comparate, este o cercetare a jertfei hristice, privită ca invariant cultural autonom. Conceptele de bază vehiculate sunt imaginarul hristomorfizării și imaginarul hristologic, în funcție de care se proiectează întregul discurs al autoarei, «modele paradigmatice» aplicate la studiul a cinci romane ale secolului XX, selectate după criterii bine fixate: originalitate, valoare estetică, reprezentativitate tematică și diversitate de viziune.” (Prof. univ. dr. Vasile Voia)
Mihaela Călugăr (n. 1978, Ploiești) a absolvit Școala Normală din orașul natal în anul 1997, urmând apoi cursurile Facultății de Psihologie și Științele Educației, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, specializarea Pedagogie – limba și literatura română, obținând licența în anul 2001; studii aprofundate: master în Management educațional (2007), la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, și apoi master în Istoria imaginilor – istoria ideilor (2009) și, respectiv, doctorat în filologie, „Magna cum laude” (2012), ambele la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. În timpul studiilor doctorale, a avut prilejul de a studia în cadrul bibliotecilor Universității din Bologna. A participat la două proiecte Erasmus+ (2015 și 2024) în cadrul Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, instituție unde lucrează și în prezent ca profesor titular. De asemenea, în anul 2023, a fost inspector pentru dezvoltarea resursei umane, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și, din anul 2018, este și profesor asociat al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Extensia Zalău. A publicat numeroase articole de specialitate în revistele: „Caiete Silvane”, „Discobolul”, „Interferențe în educație (Revistă națională de educație)”, „Colocvii didactice”, precum și în volumul colectiv „Comunicare, context, interdisciplinaritate”. Volumul „Imaginarul evanghelic apocrif al jertfei hristice în romanul secolului XX” a câștigat Concursul de debut al Editurii Caiete Silvane, ediția 2015, secțiunea Eseu.
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii,
în format tipărit:
https://www.edituracaietesilvane.ro/produs/imaginarul-evanghelic-apocrif-al-jertfei-hristice-in-romanul-secolului-xx-editia-a-ii-a-revizuita/
în format e-book/pdf:
https://www.edituracaietesilvane.ro/produs/imaginarul-evanghelic-apocrif-al-jertfei-hristice-in-romanul-secolului-xx-editia-a-ii-a-revizuita-e-book-pdf/
„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
www.culturasalaj.ro
www.caietesilvane.ro
www.edituracaietesilvane.ro








