În colecția „Poesis” a Editurii „Caiete Silvane” a apărut volumul „Fulgurații (în ritm de haiku)” de Teodor Sărăcuț-Comănescu.
„Clasicismul cu regulile lui canonice a dăinuit în timp mai ales prin anumite specii literare. Haikuul, poezie cu specific japonez, nu face excepție. Cei mai mulți creatori de poezie de inspirație japoneză au păstrat canoanele din cultura în care a luat naștere această specie literară. «Părintele haikuului», Bashō, rămâne încă un model pentru acest mod de creație. «Fulgurațiile (în ritm de haiku)» vor respecta forma haikuului, dar în același timp vin să «translateze» fondul specificului japonez într-un areal autohton, pe valorile și spiritul creator românesc. De asemenea, vor să pună în evidență ideea de pragmatică (în sensul veridic al cuvântului), și anume reacția pe care o produce în lector contactul direct cu etalarea simțurilor umane. «Fulgurațiile» promovează ineditul din ambiental prin simbolizarea și trezirea simțurilor (din culoare, lumină, imagine etc.). Mi-am asumat renunțarea la anumite canoane specifice haikuului, această voită «alterare» transcendentă (privită livresc), în favoarea expresivității ritualului poetic pe specific autohton. «Fulgurațiile» se vor a fi iluminări sporadice ale clipei, revelații ale flashului creator fără stigmat.” (Teodor Sărăcuț-Comănescu)
Profesorul și publicistul Teodor Sărăcuț-Comănescu s-a născut la 26 februarie 1954, în localitatea Bulz, județul Bihor. Este doctor în Filologie, domeniul Poetică și stilistică, al Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (2009). Este membru al Asociației Scriitorilor Olteni (2005) și al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj (2014). La Editura „Caiete Silvane” a publicat volumele: „Restituiri, povestiri”, ediția a doua îmbunătățită și adăugită, 2019; „Augustin Buzura. Bio(biblio)grafii contemporane (Perioada 1960-1980)”, ediția a doua îmbunătățită și adăugită, 2020. A fost inclus în antologiile editate sub egida Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj.
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii,
în format e-book/pdf:
https://www.edituracaietesilvane.ro/produs/fulguratii-in-ritm-de-haiku-e-book-pdf/
„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.
www.culturasalaj.ro
www.caietesilvane.ro
www.edituracaietesilvane.ro








